Suntem o mână de prietene, care avem ceva în comun: mâțele. Stăm cu toate la o masă într-o cârciumă de mahala modernă. Bâzâim, roim, chirăim, facem ca toate alea. Bem bere, apă, cafea, etc. “Am fost la mare!”, vine după o ceașcă de ceai. Niște buze bolborosesc un concediu la munte petrecut cu colegul de afaceri, în timp ce posesoarea scrie o factură la repezeală printre farfurii și pahare pentru un client. "Soțul a rămas acasă sau a plecat în concediu cu soția partenerului tău? Vrem de-ta-lii, vrem de-ta-lii..!”, țipăm pe 7 voci. Noi suntem 9. Hehe! Aruncăm cu întrebări indiscrete de toate culorile. Ne închide gura definitiv cu o proteză. “Băiatul meu a luat bacul (al meu l-a luat?). Fac cinste!” Și o tavă de sucuri naturale vine către noi, dusă pe sus de brațele voinice ale unui bătrânel. Mai are puțin și iese la pensie, dar puținul ăsta îl doboară de șale.
Și cerem mâncare, și ne lăudăm care și ce a făcut în vacanță, și mâncăm, și bem, și-mi vine dor de codru verde, să plec, să nu le mai aud. Sunt fete de treabă, iubitoare, săritoare la nevoie, dar eu nu sunt făcută pentru astfel de reuniuni. Io-s mai timidă, mai în mine - nu știu cum să explic, mai de băgat în cămară, încuiat ușa, aruncat cheia hăt departe și uitat că într-o marți, 18 mai, la ora 22:00 la cândva spitalul județean al vremurilor trecute de pe fosta stradă 23 August, la etajul 2, secția maternitate, am venit într-o lume care nu-mi corespunde. A greșit mama undeva. Ca să mai tai macaroana dorului, în timp ce cu toată splendoare glăscioarelor noastre cântăm “Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască, laa muuulți aaaani!”, torn sare de masă în paharul sărbătoritei (ah, dacă aveam sare amară la mine… dacă!), pahar ce rezultă a fi al colegei mele de suferința, Agustina (de Aragón? Jiji!). Mai contează că a borât în poala uneia dintre noi, iar dama în cauză din scârbă, a întors capul și cu toată forța s-a înfipt în tortul ce venea demn spre masa noastră? Nu! Drept urmare jumătate din bunătate a ajuns pe pieptul voinicului de mai devreme și restul împrăștiat în cele 4 zări.
Alta-i problema, că stimabila d-nă Francesca, a văzut prin cămașa acestuia un corp atletic și i s-a agățat de gât, în timp ce-i lingea cămașa. Ce-o fi fost în capul ei, nu știu. Era sărbătorita, așa că avea dreptul la orice. Aproape! Pariu că-și imagina un gigolo bine făcut, făcut cadou de ziua ei de cele mai bune prietene. Prietene de suferință, ce mama mă-si, că tuturor ni s-a servit un degetar de “Adriam…..” roșu (nu-i fac reclamă!), stins imediat cu sirop de coacaze și lichior de portocale. Bleah! Nu vă recomand! “Ce mă fac eu cu părul ăsta? Parcă sunt o oaie!”, zice Maria, de sub o claie de păr creț ce-i drept. Nu râd, că uitându-mă în selfie, arăt la fel.
Să ne întoarcem la cămașa chelnerului și la limba sărbătoritei. Rămăsese atârnată de gâtul lui Făt-Frumos, povestindu-i câte nopți și-a așteptat soțul la așternut, în timp ce acesta împărțea buzdugane în “alte” piese de teatru. E dramaturg d-nul ei de drum. Și ne veselim, și ne povestim felinele, în timp ce molfăim cine și ce dorește.
“Auzi dragă, da tu ce ai făcut? Unde ai fost în vacanță” mi se adresează Cristina.
***
Oricând, oricine simte nevoia unei schimbări. Ne schimbăm hainele, pantofii, bijuteriile, casele și mașinile (cine-și permite.), câteodată și prietenii, dar nu este cazul. Încercăm și o schimbare de caracter, dar nu funcționează din păcate. Așa că ne întoarcem la ceea ce putem să schimbăm și ceea ce este mai ieftin: marea și inegalabila curățenie generală. Ah! Câte concedii și-a petrecut mama văruind toată casa. Același var stins, același spălat pe jos, aceleași geamuri lustruite cu ziar când nu este soare, aceeași mochetă frecată cu săpun de casă pe scândura de la cadă, aceeași mobilă, aceleași perdele și mileuri spălate și călcate, și mai ales piesa de încercare - covorul persan. Cărat în grădină, bătul la el ca la hoții de cai, periat, mimat, frecat și cu mare alai uitat după o ușă din apartament până la marele moment, cand își va relua locul de cinste din sufragerie.
Bineînțeles, că m-a apucat și pe mine nevoia unei schimbări. Aveam eu o boală pe o masă din aluminiu. Era urâtă. O țineam aruncată prin mațele apartamentului. Spălată, vopsită si-i ca nouă. Am scos-o pe hol, să se usuce. Sub canapea găsesc umbrela de plajă. Of! De când o caut. Dar ce să fac acum cu ea. Îmi este milă. Parcă cere a sezon estival. Vrea și ea - umbrela, să se etaleze pe plajă printre celelalte surate, dar… e toamnă. “La anul!” O scot pe balcon și cum nu-i găsesc un loc demn, mă pregătesc, să o arunc. Între timp am uitat. La rându-i mi-a venit la mână un scaun de picnic. Afară cu el! Dar nu mă îndur.
După ce mi-a trecut prin mâini toată casa, a venit rândul dragului și inegalabilului meu balcon. Ah! Pregătită din cap până-n picioare cu toate cele necesare, am spălat varul lavabil de pe pereți cu cârpe din fibra și
...mă văd frecând cu mătura pereții de beton a unui balcon comunist, pereți stropiți cu ciment?...
Geamurile le-am spălat cu soluție specială.
...și lustruiesc de zor la ele cu ziar. “Și doar ți-am spus, să le speli după masă, când apune soarele. Ți-am spus sau nu ți-am spus?!”, zice mama...
Mă uit împrejur și nu o vad. Of! Suporții ghivecelor de flori i-am desființat. Am pus o aplică nouă în tavan, frecat pe jos cu mopul și cam atât. Am gresie. Nu e nevoie de nimic.
...Dar ochii-mi văd covorul (Vintage?) bunicii pe jos. Într-un colț e butoiul cu motorină pentru soba din dormitor. Sârmele de rufe se aliniază și ele cum pot. Pe pervazul ferestrei, se joacă cârligele de rufe, soldățeii mei! Într-un alt colț e un ghiveci enorm. Un palmier anemic își duce ultimele zile. Alături e o damigeană cu vișinată. Balustrada ruginită face ravagii printre vecini, că ei au desființat-o, noi nu. Mă văd măturând balconul cu un ciot de mătură și mai văd găleata cu apă pe care o vars pe jos. Apa curge pe un orificiu mic. Spăl și peretele din dreapta acoperit cu pătrățele mici, unde eu și Mirela jucam "X și 0". Simt gerul iernii când mama mă punea să scot murături sau varză. Haț o mușcătură din cârnații puși la uscat. Mm! Îs așa de buni. Ce dacă sunt cruzi! Mama? Spume! “Avem șobolani?” Eu…
La fiecare trăznaie mă apuca hărnicia. Era unicul mod, să-i închid gura.
Măsuța pe mijloc ține loc de veci unui suport de pământ pentru lumânări, căruia îi fac companie o scrumieră și o brichetă. Umbrela e agățată de balustradă și legată zdravăn. Partea de jos a balconului e acoperit cu o pânză, ca să nu rănim ochiul sensibil al trecătorului, când ieșim la aer lejer îmbrăcați de la brâu în jos. Scaunul alături și gata noua înfățișare a acestui spațiu care în schița cadastrală apare ca fiind diferența dintre suprafața totală și suprafața utilă.
Și balconul ăsta miroase a supă cu găluște, numai că face parte dintr-o altă schiță, altă schiță, altă…
***
Balconul face parte din mine. El a fost casa mea. Cu “el” mergeam în tabără la Năvodari, la mare cu părinții la ceea ce mai rămăsese din stațiunea Tataia sau la munte la Azuga. Zona zero a olimpiadei din ´84 a avut loc acolo, în măruntaiele lui. 7 mp de balcon. Locul meu intim. Cățărată pe un scaun șubred peste balustradă, mă sfătuiam cu Răzvan de la ll, cum să ne confecționăm cozoroace fără capac. Trăiască coperta blocului de desen. El a fost materia primă. Câte pungi cu apă au zburat de la Înălțimea Sa, în capul celor care se aventurau, să treacă pe sub el? Cine mai ține minte câți D-zei, sfinți și altarele câtor religii au fost pomenite, inventate, îngropate.
Am dat foc și la perdea. Era pe vremea, când vizioanara din mine inventa televizoare, sistemul stereo (Tata a rămas mut de uimire. Jur!), sau făceam găluște. Căutam protoni cu ligheanul pe balcon - bineînțeles, electroni cu șurubelnița în priză, neutroni cu lupa - parcă, iar neutrofilii cu patentul, dar am aflat recent, că aceștia fac parte dintr-un alt sector de activitate. Ideea e că, căutam, ceva, ce nici eu nu știam că ar exista (v-am mai spus și cu alta ocazie) și nici ceva-ul ăsta, nu știa că există un copil echipat cu ustensile de distrugere în masă, care-o caută cu lumânarea. Obsesia vieții mele. Să Caut, Ceva! Ce? Rămâne de văzut ce-mi ieșea în cale.
Atelierul meu de croitorie era prezent. Cine este cea mai bună și tăcută prietenă a unei fetițe cu fundițe și idei năstrușnice? Marea și inegalabila foarfecă. Toate rochiile mamei au trecut prin “mâna” ei. Dintr-una, reușeam să fac o rochiță unei păpuși de cârpă. Restul, ori era aruncată, ori pusă înapoi pe umeraș ca cea mov, care a redus-o pe mama la tăcere în seara de revelion, când se pregătea să plece la restaurant. Veșmânt făcut la comandă de tanti Paula, vecina bunicii. Mai trăiește încă. “Saru'mâna!” Obiectul vestimentar în cauză a fost tăiat cu precizie mai sus de genunchi, pe pulpa dreaptă. O gaură nebună se zgâia din ea. Rochie lungă. Rochie de seară. Rochie mov din satin. O minunăție. Cum draga și iubita mea mamă, nu reușea să fie la înălțimea ideilor mele, nici măcar nu s-a enervat (eu fugisem la bunica.). Și-a pus un șal verde legat strategic peste gaură, și-a tras în picioare niște sandale verzi și a fost regina balului. Imediat după petrecere rochia a dispărut. D-ne câte aș fi putut face din ea. Ohoho!
Acolo era și bucătăria păpușii mele de cârpă. Scaunul fără fund, care fusese suport pentru mixer, acum juca un alt rol. Susținea grătarul de la cuptorul aragazului peste care era o cratiță de 10 l. cu apa. Făceam mâncare și anume, supă de găluște.
De ce aveam eu atât de mult timp și mi-l petreceam în balcon? Pentru că mama și tata nu aveau unde să mă lase, când plecau la muncă, asa ca rămâneam singură în casă. Așa era pe atunci.
Și cum spuneam. Sub “aragaz” era... era o specie de spirtieră, inventată de tata pe vremea când începuse restricția la curent. Vă mai amintiți? Îm? Rețeta e următoarea: se o oală maaare cu apă, 1 kil de morcovi, o poală de cepe și cartofi, și se pun la fiert. Cum spirtiera nu colabora, am transferat activitatea în bucătărie. Uitasem, că rămăsese aprinsă pe balcon. Vă rog, să mă credeți, că perdeaua a loc foc de spaimă nicidecum de la spirtieră! Între timp dintr-o anumită cantitate de untură (nu se găsea unt în magazin pe vremea acestei trăznăi), 6 ouă și un kil de gris, am făcut un soi de chiftele stâlcite. Muuuulte chiftele! Când a venit mama acasă… poponețul meu a suferit alături de mine. ... Și trec direct la supa terminată de ea (nu erau vremuri să arunci mâncarea), din care tata a mâncat o săptămână. Fie-i țărâna ușoară, că m-a lăudat de mama focului. Nu și cu sacoul de la costum, că făcusem niște dungi la mâneci cu fierul de călcat de invidiat. Adică cum? Numai pantalonii să fie călcați la dungă?
Tot acolo împleteam, croșetam și-mi făceam diverse piese de vestimentație. Mi-am făcut și ciupici croșetați, la mare moda în acele vremuri. Materia primă, mi-o asiguram din ilice, ciorapi de lână, totoși de casă și alte pulovere vechi. Le deșiram și gata materialul de împletit.
***
"Auzi dragă, da tu ce ai făcut? Unde ai fost în vacanță” insistă și Carmen, în timp ce lăudăm Mițe, Tițe, Luluți, Goguți și Pufici, Fifíci, Arisei, Negruți, Marghiolițe si Miuze, Garfiței, muzicieni, nași, cumetri, frați pătați/vărgați/decolorați și ascendenții lor, vecini și din alte categorii … și plec mai departe în amintirile mele.
***
Prin clasa a Vl-a, la început de an școlar, profa de lb. și lt. română - d-na Calenic, ne-a pus să facem o compunere intitulată “Vacanța mea”. Ideea era să povestim în termeni decenți ce am făcut noi în vacanță. Ce au făcut colegii mei nu mai țin minte, dar eu știu perfect după zeci de ani ce am scris. Mama: “Scrie și tu că am fost la mare și în deltă la Crișan. Să nu spui, că ai stat în casă, că ne râde lumea.”
Pe atunci am scris următoarele:
Vacanța mare
Eu în vacanță am fost la bunica, unde am ajutat-o la făcut zacuscă, compot si gem pentru iarnă și m-am jucat cu Sarfalache și cu Brutus. Am stat la coadă la aprozar și am mâncat eclere. Mi-a cumpărat un ceas de mână, să-mi treacă supărarea, că pe vărul meu l-a luat la București cu avionul, pe mine nu (fapt real. Cristi, te dau de gol. sorry!). Înainte de a începe școala, am ajutat-o pe mama la curățenie și ea mi-a spus, să nu zic la nimeni, că m-am jucat în balcon, din cauză că nu a avut bani sa mă trimită în tabără.
Așa mi-am petrecut eu vacanța mare.
Azi aș fi scris altceva și anume:
Vacanța de vară
Învacanța de vară eu am fost la bunici la țară unde mam jucat cu prieteni me-i Iulian, Valentin si Adelina care este mai mare decat noi cu doi ani.
Am fost la garla și neam scăldat și am vazuto pe Adelina fără sutien. Pe 9 august a venit mamica si ma adus înapoi în București că pe 10 august am fost la miting cu părinții mei și am strigat … ⬛️ Dragnea și ⬛ Pesede căt nea ținut plămănii. A fost frumos! sursa Internet
***
“Auzi dragă, da tu ce ai făcut? Unde ai fost în vacanță?”
“Nu am făcut nimic. Am stat acasă!” în timp ce mâța mea cu iz de găluște, mă privește șașie.
Trecuse vremea vacanțelor mele imaginare.
Sfârșit!
8 sept 2021 Constanța Dorina Dobrescu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu