Adio, dar raman cu tine

Adio, dar rămân mereu cu tine,

Cu viața mea legată de a ta.

Îmi va fi bine, când știu că-ți va fi bine,

Iar plânsul tău mă v-a durea. (Angela Similea) cra, cra, draga meaaaaa!

Draga mea Mandarină,

"Stau și mă gândesc uneori la mama ei de întrebare: de ce? De ce trăim De ce ne chinuim? Pe altarul cui ne jertfim? Ar trebui, să-ți spun, că sunt bine, sănătos, dar nu sunt. Ceva râcâie-n mine și zi de zi, mă face mai mic, mai neputincios și bun de nimic. Inimioara mea mică, zglobie cândva, acum e firavă. Nu vrea, să meargă mai departe. Nici eu nu mai vreau. Auch! Mă înțeapă puțin. Tic, tic! Tic, tic!, zice ea, dar eu, neputinciosul de mine n-o-nțeleg. Nu știu, ce vrea, să zică. Bat cu ciocul în gratiile coliviei, ce mă ține captiv. E singurul mod de ați transmite ceva. Sunt sec, nu-i așa? Las scrijelită această scrisoare pe peretele-i de plastic, în care moștenire îți las dragostea mea și mai c-aș vrea, să nu ajungi să o citești. Dar o vei face și mă vei urî, la fel de mult cum mă iubești.

Tu nu ai nici o vină, dar eu trebuie să plec. Mulți au plecat. De ce n-aș pleca și eu? Eu? Cra, cra pe craca mea de plastic. Mi se umplu ochi de lacrimi grele și bat în gol. Am uitat cum, cum, ... am uitat. Nici aer nu mai am. Mă zgâlțâie ceva, cineva. Îmi urlă în urechile-mi mici pitici. Un simplu fâs e de ajuns, dar nu. Vine la mine cu toți decibelii pe care poate să-i reproducă. Dar eu mă prefac, că nu aud, sau ceva mă îndeamnă să nu.

"Hai sus! Deschide ochii! Nu pleca! Nu și tu!" CRA, CRA! Strigă Mimosa fâlfâind de zor.

Hai c-am dat-o frunze verzi. Măi draga mea. Uite ce e. M-am hotărât să plec. Ignoranța ta m-a blegit. Mă doare enorm, să te mai văd ascultând ciripituri prin vecini, să pleci de acasă pe furiș. Nu-s prost. Eu sunt doar bolnavior. Te-ai închis în colivia ta și te simt, când uța te dai, când, cu mingiuca te joci, sau țopăi de una singură. Cândva eram un întreg și dansam amândoi pe sârma din curte, dar acum pene străine te trag înapoi. Îți flutură cioculețul ciripituri feline. Nu nu-i pentru tine.

Mandarina mea! Ah! Vreau, să fiu rău, dar nu pot. Vreau să țip colorat, urât să ciripesc, dar inima-mi zice să nu. Să plec și să iert în tăcere. În genunchi mă pun și în mare taină iertare îți cer, că viața mi te-a pus la picioare. Te iubesc! Cum Luna stelele-și întregește. Cum Soarele pe cer strălucește. Cra, cra, sau cri, cri. Adevărul e, că toamna asta gri. S-au poate viața mea s-a-negrit.

Cad bombe: bum, bum! Cupe de cristal. Mi se face dor de cojile oului meu. Praf îs de acum. Țin capul drept, în timp ce el stă blegit. Merg mai departe, dar pământul mă ține în lanțuri. Mă pregătește pentru petrecerea mea. "Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască..." Nu mai am mult. Cateva minute poate. "Laa muulti aani!", se aude în zare. Nu vreau nimic și nici nu mai pot. "Ș-altă dată, ș-altă dată...!" Te-aș ruga, să mă lași să plec în liniște, dar nu ești lângă mine. Ne desparte o eternitate. O prăpastie la care toata umanitatea a participat cu succes. "Ura! Ura!" Aș vrea să le spun, da. Ați câștigat bătălia cu mine. Pe cine ve-ți îngropa după mine?

Nu mă uita, nu mă cauta. Un singur lucru îmi doresc.

Vreau să mă vezi în orice: în oglinda din colivia ta, în ochii cuiva.

Să mă simți când respiri, sau când fețișoara în apa cristalină ți-o vei admira.

Nu mă uita. Nu-i nimic. În orice vis, iți voi aparea.

Ca o fantomă, ca o stafie verde, albastru-ți voi fi. Îți voi ciripi: te vreau, te doresc, te iubesc!

Și nu mă vei uita. Nu vei putea. Nu te voi lăsa.

Și timpul să-l dăm înapoi, ai vrea, dar nu vei putea, deși inimioara mea ar mai rezista la un atac de iubire. Tic, tac! Tic, tac, zice în tăcere profundă.

Îmi simt ciocul încleștat, cum și al tau v-a fi în fața altuia. Cra, cr.., cr..! Nu mai pot. Nu mai vreau! Si na, ultimul cra de adio, dar nu uita, Nu mă uita.

Of, iubita mea! Trebuie sa plec. Nici în delegații, nici prin vecini. Eu doar trebuie, să plec. Îți doresc toate cele bune."

Semnat, iubitul tău!

Și plecă departe după Ciucurel, în timp ce amândoi adormeau în mâinile mele. Urlete, reproșuri nevăzute, aerul lovit cu ură plânge de mila lui. Cuvinte zburau împrejur. "Nu pleca Wifi", am strigat cu toate lacrimile de care am dat dovada. D-zeule. E Tarzan!