Ora 15:00, venea cu furtuni puternice, mai să rupă acel trandafir prețios, sau poate chiar el, să rupă lumea în două. Îl priveam, îi cântăm, îl mângâiam și-i promitem cerul însorit, ce toți putem da. Îl văd cum se luptă, văd cum bobocul acestei flori, dă, să vadă lumina zilei. A zvâcnit o petală. E roză, cu un puf suav. Dar rozul ăsta se învinețește, se înverzește. lipsă de oxigen? Tavanul stă să cadă pe acordurile lacrimilor și a genetelor. "Hai! Un ultim efort!" Sunete se plimbă cu putere pe un gâtlej sec, în timp ce rădăcina ta te spânzură.
Ora: 15:40 Bine ai venit pe lume! Bine ai venit în lumea mea! Trandafirul vieții mele, ce-l vedeam mereu pentru tot restul vieții lângă mine, își defila una câte una petalele. Momentul contactului suprem avea loc în inimile noastre. "M-a durut și pe mine", zice. Și laptele etern ieșit din desăvârșirea concepută de mama mea, îl hrănește. E de nedescris sentimentul. Nu sunt cuvinte, care să descrie momentul privirii acelei flori. Acest trandafir, la pieptul meu, se contopește cu mine. "Te iubesc de aici din mine, chiar dacă nu mă pricep, s-o spun prea bine". Ceva e cusut în mine, în timp ce ești tăiat de trupul meu îndurerat de nemernicia lumii, în care tocmai te-ai născut. Vreau să mai stai DE mine, ÎN mine, dar trandafirul și-a deschis petalele cu toată frumusețea și gingășia. Prelungesc momentul cu toată ființa mea. Aceste mânuțe vor mânui condeiul, sau vor răscoli pământul? Piciorușele vor urma drum drept sau vor hoinări prin lume? Căpușorul tău perfect din care luminează 2 ochi șugubeți, te va duce pe căi înalte sau se v-a pierde în neant? Voi avea grijă, ca totul să fie perfect. Și te văd în ani, la un nivel înalt, acolo unde numai cei cu putere ajung. Și ești mare, și frumos și te văd așteptând propriul tău trandafir, să vină pe lume. Dar tu, în continuare, stai în brațele mele.
Gata! A trecut! Acum ești cu mine. Nimeni și nimic nu te va atinge. Dar...Dar in strada, imi esti smuls din brate. Sunt parasita in mijlocul drumului si mi se face etern, sa urc cele cateva sute de etaje, din cele 4 existente. E greu. Imi este greu, dar merg pe urmele tale. Asta cred! te ajung dupa o saptamana din urma si te gasesc plangand, o data cu mine. sufletele noastre sufera la unison. Ne strigam. Ne dorim, dar nu mai suntem noi. Ceva ne desparte cu forta. Merg incapatanata spre inima ta si te ajung. Imi zambesti gangurind, cum numai dulcele trandafir al unei mame, poate sa o faca. “Mama!” Si nu mai am nevoie de nimic. Plina cu lacrimi imi e inima fericita. Vremuri vin pe piciorusele, ce calca cu frica pamantul. Vremuri trec in fiinta ta, ce merg spre mai departe. Condeiul! Ah, condeiul....
Se naruie tot ce-am construit. Se duce, mai bine spus, e calcata in picioare inteligenta si dorinta de mai bine. “nu am putut. nu m-au lasat sa chem salvarea.” “ce? vrei ca taica-tu sa intre in puscarie?” “asa-ti trebe!” noiembrie. februarie. vreau, sa plang si nu pot. vreau sa urlu si ma prefac. sunt vorbe, ce ma vor urmari toata viata. Hei Tu, cel de sus, cu ce am gresit? ma vreau aproape trandafirul meu drag. acum eu am nevoie de tine. incerc, sa nu-ti stric copilaria. incerc. nu stiu daca-mi iese.
vietile nstre is amestecate cu negura. tre sa mg mai departe prin noroaiele vietii. t vd desenand pe asfalt. taqi. mereu ai taqut. alcineva iti ducea vorbele mai departe. altcineva m le duce pe ale ml. totul m se trage, pc nu am vrut, s merg p stînga. dc ce ma obliga? ce o f, sa-si bg picioarele in viata noastra? radacinile tale sunt smulse qu forta din mn si duse departe. am fost detronata d l inima ta. sînt calcata in picioare d nijte cizme de cauciuc ieftin qu nume de mama, ce se hlizesc. cizmele blonde alaturi de... aaa, d oricine altcineva decît eu, t duc departe. ramîn un nume. numele asta arde. te arde si p tine, dar n ai voie sa spui. stau l colt si t privesc printre lacrimi. am f amenintata de bl s nu o mai fac. draga si mult iubita mea profesoara, a t profesoara, m tine l curent, imi mangaie sufletul orfan d copilul meu. suna c draqu. stiu. vremea f tine, sta pe loc. m macina. m omoara. pamantul meu e c susul in jos, in timp ce al tau, e p linia de plutire. decat de loc...! si iar vremea trece prea greu, si-mi e trupul distrus, incomplet. esti aici, dar nu mai esti. si ramîn trista s visez.
Durerea din mine e prea mare, ca sa-mi aduc aminte ce am scris. (16.11.2024)
***
Cerul meu, mulți ani cenușiu, începe să capete culoare. Cizmele blonde au fost aruncate la gunoi. Nu mai sunt bune. Ca și mine de altfel. Încet, încet, petalele trandafirului meu, încep să mă ningă, să mă protejeze. Îmi este teamă de o iluzie, dar nu. Nu este iluzie. Ești tu în carne și oase, și alergi să mă iei cu mângâieri în lumea ta. Și iar îmi este teamă. Am plâns prea mult. Actuala mea jumătate s-a luptat prea mult cu mine, ca să o mai facă din nou. Drumul tău lin, drept, te duce mândru în viață. Mânuțele de altă dată mișcă dulceața notelor muzicale, îndulcind fericirea celorlalți. Piciorușele tale, calcă ferm pământul, iar tu-ul din tine, îți ține viața în frâu. Tu-ul tău interior știe, cum să o facă.Nu mai contează ce a fost. Ba pentru mine contează, dar nu pot da timpul înapoi. Ești departe, dar ești aici. Cineva, acolo sus, s-a îndurat de durerea noastră.
"Bine ai revenit în lumea mea!"
Ora 15:00, venea cu furtuni puternice, mai să rupă acel trandafir prețios, sau poate chiar el, să rupă lumea în două. Îl priveam, îi cântăm, îl mângâiam și-i promitem cerul însorit, ce toți putem da. Îl văd cum se luptă, văd cum bobocul acestei flori, dă, să vadă lumina zilei. A zvâcnit o petală. E roză, cu un puf suav. Dar rozul ăsta se învinețește, se înverzește. lipsă de oxigen? Tavanul stă să cadă pe acordurile lacrimilor și a genetelor. "Hai! Un ultim efort!" Sunete se plimbă cu putere pe un gâtlej sec, în timp ce rădăcina ta te spânzură.
Cristian George
cu dedicație!
16 noiembrie 2019
