Cine ești tu?

💩

Cine ești tu, să-mi spui cum să trăiesc?

Cine ești tu, să-mi spui pe cine să iubesc?

Suflet meschin învăluit în fum,

Suflet de negară îmbălsămat în ceară,

Ceara măt(c)ii ce te-a făcut,

Zăbală în gură a uitat să iți pună.

Cine ești tu, să dai morții dezlegare,

Las-o în hodină veșnică, 

Să locuiască în visele mătăsoase ale inocenței,

În care nu vei avea loc nici când.

Umbra de sub tarabele târgului,

Lucește acum pe o grămadă de bălegar

Și râde de vechituri reciclat, ce au o a doua șansă.

Mireasă, mamă autoproclamată,

Prefăcută plângi la un cavou iubit de tot poporul din care nu faci parte.

Ești rea! Ești păgână! Ești mătrăgună!

Cine ești tu, să pui pecete pe vieți?

Învățătoarea limbilor prietene,

Te-ai transformat în dresoare de lei-mielușei,

Ciocârlii pe câmpii, vițeluși jucăuși sau căpriori albiori.

Croiești veșminte femeiești, pentru cine dorești.

"Poftim! E gratis!", zise-ntr-o doară

Și un Nu, merci! o sufocă, o provoacă.

Și insistă în citatele culte ale rețelelor sociale, 

Dar viața m-a învățat, cum să mă zidesc.

La mine nimeni pătrunde. 

Pardon! E cineva, dar asta-i treaba mea!

Cine ești tu, să legi la ochi crema societății de jos?

Surzi prefăcuți, muți avuți sau orbi bine văzuți.

Dar nu și celor cu minte deschisa. Ei stau departe și bine fac.

Ei știu să închidă ușa, pentru că nu te mai vor în viața lor,

Te-au uitat, dar tu nu. Și mergi mai departe pe calea greșită

Și-ți alimentezi ego-ul feminin cu peruci.

Ești o viperă de centru! Ești un nimic!

Cu, coronița de plastic, te încoronezi ca “Distinsa”,

Dar nimeni nu te recunoaște.

Ești pe dracu ghem - o regină turnată din aur rom,

Cumparat în centru vechi al Europei,

Îți deschide uși.

Ele s-au deschis, dar faci prea mult curent

Iar acum se închid, una câte una.

Zilele iți sunt numărate, “frate”.

Ai grijă, că vine maturitatea și nu cu trenul din Franța.

Nu vreau să te văd cerșind îndurare, deși aș vrea - azi sunt rea.

Tu vei primi doar ocare, sfântă ce (nu!) ești.

Am vomitat puțin și am scăpat.

Pe când tu ești o naturală de mare albastră. Ești o proastă!

Ești o proastă fără traductor. Vopsită în gri,

Cu unghiile cotcodăcești din gel,

O claie de mărgele îți atârnă la gâtul urât.

Ce mai! Ești ceea ce nimeni nu își dorește: o “iluminare”!

Trec anii și te-ai transformat în cucă.

Ipocrizia a mâncat nu numai România,

Dar ce ne facem?,

Că tu ai inventat-o, tu ai prelucrat-o.

Cine ești tu madamă fără de măsele,

Să mesteci cu spor vorbe străine?

Mincinoasă? Mahalagioaică? O, da! Cretina mea!

Bate-i clopotele Mitică și îngroapă-i demonul interior,

Vin-o-i de hac și arunc-o la gunoi cu pantofi-i de lac.

Cine ești tu? 

Tu ești o duamnă și asta-ți ocupă tot timpul!

© 2022 Constanța Dorina Dobrescu