În mormântul ferecat zace un cadavru viu,
Ce se tânguie mereu, că a fost un derbedeu.
Și tot plânge, și-l ajunge, dor de mamă!,
Dor de tată!, dor de Stela cea vicleană.
Lemn sensibil, lemn de tei, c-a fost mare-ntre femei,
El o fo’ om bun pe lume, pe când el zălud era,
Dar acum e “om” cinstit și neprihănit.
În mormântul ferecat nu e loc de apa vie.
Numai duhu-ar vrea, lângă el să stea.
El de dor neostoit, vrea să bea vin cu ulcica,
Ar vrea să se veselească, în raclă să dănțuiască.
Din mormânt întunecat s-aude tăicuța-l meu,
Strigând după el, dragu-i Ciucurel.
Și jelește tatăl meu, de departe-n norii grei,
Lacrimi grele, lacrimi seci pentru puiul meu.
În mormântul ferecat, zaci tu tată, obosit,
Că de mic te-au izgonit, dintr-un sătuc ponosit.
Slăvește-mi tată măicuța, că eu nu am fost aproape
Și-mpreună mă vegheați, de dușmani voi mă feriți.
De mormântul ferecat lacăt greu atârnă.
La 2 metri îngropată, mama mea suspină,
Iată, plânge și se vaită, că nu ești viață,
Pentru că ar vrea, să fi steaua mea.
Tu măicuța mea - lună lucitoare cu flori la picioare,
Pasăre măiastră că i-ai fost mireasă,
Rugă-ți aduc ție: Iartă-mă tu! mama mea
Și de vei vrea, loc să-mi faci la masa ta.
Departe în loc ferit, în sălaș împodobit,
Zace Elena, sora mea, frumoasa de ea.
Prea devreme a plecat. Prea singură ea m-a lăsat.
Dar acum se bucură, de loc înflorit și nemărginit.
În mormântul ferecat plânge un suflet zdrobit
Și se roagă, că de-ndată el ar vrea să iasă.
Numai că al nostru Bun, pecete-i puse acum,
Să nu iasă la iveală, somnul să și-l doarmă.
În mormântul ferecat…
pentru tatăl meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu