Francezul

“Bună dimineața! Este atât de minunat să aud de la dumneavoastră, prințesa mea, ce mai faceți astăzi?

Sper că ați avut o zi frumoasă! Aștept cu nerăbdare întâlnirea noastră cât mai curând posibil. Aș vrea să pot să-mi bag pentru câteva secunde degetele în tablou, să fiu de partea voastră, dar Sena vă ține captivă în învolburarea ei. Cum aș vrea să vă cunosc și să vă ating fața și să vă privesc ochii, pentru a vă simți dragostea. Dar presupun că toate lucrurile bune vin la cei care așteaptă. Deci, dacă asta înseamnă că trebuie să mai așteptăm câteva săptămâni până ne vom întâlni, așa să fie. Martor îmi v-a fi Pont des Arts, acolo unde ne-am unit destinele, că voi aștepta, că vă voi aștepta. Cel puțin vom avea de data aceasta, să aflăm mai multe unul despre celălalt.

Ei bine, acum aș vrea să vă împărtășesc o parte din copilăria mea! A fost oarecum distractivă, dar nu a fost atât de bună. Aveam un tată căruia îi plăcea alcoolul și tot ce știa să facă, era să vină acasă noaptea târziu și să o bată pe mama. Dar cel mai nebunesc lucru atunci, era faptul că mama îl iubea și astăzi încă nu înțeleg, de ce i-ar plăcea un bărbat care nu vede ce e mai bun în ea. Ei bine, pe mine tata mă iubea, dar nu era preferatul meu. Îi era frica! Se plângea mereu, certându-se și dându-și palme. Asta e tot ce știu despre el. După câțiva ani a murit de insuficiență cardiacă. Mama mea a murit de cancer de sân. Atâta știu de ea. În familie rămăsesem doar doi: eu și sora mea mai mare, dar ea a lăsat o fantomă în casa părinților pe 2 decembrie trecut. Sunt singur pe lumea asta. De aceea am nevoie de acea persoană specială cu care să împărtășesc bucuria mea. Culoarea mea preferată este albastru, dragă. Dacă ar fi să mă vizitați, prima noastră conversație ar fi din priviri. Am lua cina într-un colț retras și liniștit al unui restaurant. Ar fi de asemenea, un loc cu muzică romantică, pentru a crea starea de spirit. Sunt un romantic fără speranță.

Peste 2 ani - nu știu de ce, voi fi fericit, chiar mai fericit decât acum, îndrăgostit, călătorind prin lume, dând înapoi celor mai puțin norocoși, poate începând o școală non-profit. Mă agăț de visul meu de a-mi găsi adevăratul suflet pereche. Cred cu siguranță, că există cineva special și pentru mine. Cineva care să mă facă să mă simt ca un prinț. Cineva care mă va iubi pentru cine sunt și mă va accepta pentru ce sunt. Cineva care m-ar face să simt că sunt totul pentru ea și că nu ar putea trăi fără mine. Dar, mai presus de toate, cineva în care pot avea încredere, pe care o pot cunoaște și mă respectă pentru că sunt un Fiu al lui Dumnezeu. Și am acest sentiment puternic că sunteți acea persoană specială, dar timpul va spune. Locul meu preferat de vacanță; Iubesc coasta! Cred că poate chiar mai mult îmi place să fiu lângă un lac, înconjurat de munți și păduri frumoase... Dacă e sa aleg o țară aceea ar fi Rusia. Visul meu este să văd Moscova împreună cu tine, în special Piața Roșie. Vreau ca ultima imagine pe care o vezi, să fie a catedralei sf. Vasile cel nebun după Hristos fără de ochii cui au făurit-o. Citesc în principal cărți de auto-ajutor. Orice lucru care mă poate ajuta să devin o persoană mai puternică fizic și psihic și să îmbunătățesc ceea ce sunt. Îmi place de asemenea, să citesc cărți de science fiction și îmi place fiecare minut a oricărei ore.

O zi plăcută! Să te gândești atât de mult la mine, cum eu o fac cu tine!

Îmbrățișări și sărutări! Al tău.., numai al tău!”

Şi ea, iubita, privea de prin apele răului Moscova, cum un jandarm îi pecetluia încheieturile mâinilor cu cătușe. Sena era doar în minte îndrăgostitului nostru, ce cu imaginația lui bolnavă, lacăt punea podului indragostitilor și arunca mereu și mereu, și iar cheia victimelor lui. Pe semne apa și pădurile lui dragi unde sălaș avea să fie fantomei surorii lui, i-au purtat ghinion, sau nu, nu celei ce tânjea după cele două: mama! mama lui - vie de altfel, ce reușise să fugă din calea propriului ei copil. A fugit, când l-a văzut, cum și-a asfixiat sora și a îngropat-o în pădurile unde se ascundea în copilărie și tot ea l-a văzut cum, cu mainile lui după ce-i luă beregata prințesei, i-a cules ochii ca pe niște ghiocei, și de pe podul Crimeii i-a aruncat trupul în apă. Şi tatăl… și el… pe el inima îl tradase, că el a fost mentorul monstruozităților învățate de fiu.

“Bună dimineața! Este atât de minunat să aud de la dumneavoastră, prințesa mea, ce mai faceți astăzi?”

Și povestea nu avea să aibă sfârșit, decât o data cu decesul lui în întunecimea Delfinului Negru. Au fost ultimele gânduri: “Bună dimineața! Este atât de minunat să…”

Intrasem în muzeu de ceva vreme. La ieșire, pe hol, acel elev (îmbrăcat în uniformă) în fața unui tablou scria de zor. Pe semne era o descriere - temă pusă de un profesor pasionat de trăirea care o emanau picturile.

12 ianuarie 2021

© 2021 Constanța Dorina Dobrescu