Infracțiune!

O pisică în vârstă de 4 ani, a fost reținută de pisicarii din Madrid, fiind acuzată de acțiune teroristă asupra bradului de crăciun. Pisica a fost considerată vinovată de spargerea mai multor globulețe. Atentatul a avut loc la orele 01:15. Acesta a fost la un pas, să leșine de fantasma apărută de nici unde.

În continuare vom asculta declarația de presă a pisicarului șef, de pe lângă Veterinarul provincial de la et. 2. O mare de pisici și pisicari au dat năvală în fața instituției, care cu reportofoane, care cu telefoane, agende și alte forme de a surprinde momentul declarației, care sună cam așa:

“Cercetarea civilă are scopul de a stabili dacă a fost săvârșită o infracțiune de către pisica în cauza și în ce, circumstanțe a fost comisă aceasta. Pe parcursul cercetării, se strâng probele referitoare la presupusa infracțiune, se stabilesc circumstanțele și se decide dacă probele sunt suficiente pentru a o acuza de săvârșirea infracțiunii. Probele aduse infractoarei sunt urmatoare: 4 globulețe sparte; 1 bucată beteală distrusă; 2 rămurele smulse din brad; cadourile în numar de 7, cu valoare cuprinse între 40€ si 299€, au fost pe punctul de a fi dărâmate. totul a fost pus la cale cu ajutorul altei pisici, zis Fistic.”

Avocatul din oficiu al infractoarei aduce urmatoarele probe în favoare nevinovăției clientei.

- la locul faptei nu apar urme de lăbuțe. Amprentologul confirmă acest fapt;

- cioburile sunt intacte și nu sunt urme de a fi atinse de către pisică, prin lipsa firelor de par; - nici o bucățică de beteală nu a fost găsită în gura pisicii, sau pe blana ei. Analiza expertului: beteala este din PP și prin frecare se lipește de blană, ceea ce în acest caz nu s-a întâmplat.- cele 2 rămurele găsite pe jos, au căzut singure, din cauza slabei calități a bradului fabricat în China. Au fost luate probe și laboratorul confirmă expertiza;

- în privința cadourilor, ea a fost educată de mică, să nu atingă nici un obiect, ce nu îi aparține. Valoarea cadourilor susținem că este o strategie de a distrage atenția familiei, că cei care oferă cadouri, cumpără chinezării “scumpe”.

Mai mult! Avem mărturia pisicii din familia politică, ce jură cu lăbuța pe inimă că, cumnata ei, inculpata Mița Fistic - Pisicescu, identificată cu CI** spaniol, nu ar fi fost în acel moment în apropierea bradului și că așa zisul Fistic, nu este implicat în acestea.

În fața instanței de judecată, bradul a acuzat pisica de atac la copac, distrugere de bunuri aflate în posesie pe termen scurt și înjosirea imaginii în fața familiei. Drept urmare, cere despăgubiri materiale pentru bunurile stricate, spălarerea și reinstaurarea imaginii publice pe tot timpul vacanței de iarnă și cere daune morale în valoare de 1.500€.

În particular, familia a contractat un detectiv privat, pentru a descoperii adevăratul făptuitor a celor spuse mai sus. Au descoperit că Wifi* a pus la cale un plan invincibil, dupa cum credea ea. Prin fâlfâirea împrejurul bradului, acesta a început să se “cutremure” de teamă, că aceasta își v-a face cuib în el, căci asta vrea Wifi să facă. Pe altă parte, bradul a profitat de ocazia curentului format în salon prin deschiderea ușilor întru aerisirea casei și s-a descotorosit de anumite globuri ce nu i-ar fi plăcut. Au găsit și o înregistrare în care bradul se văita că nu a fost în stare să țină în crengi globuri gingașe și fiindu-i teamă că va fi returant magazinului de unde a fost cumpărat, și că v-a ajunge iar pe rafturi unde v-a fi pipăit de mâini unsuroase, până își v-a pierde toate rămurelele, a acuzat pisica.

Completul de judecată, dosarul cu nr. 160228/2018, după cercetarea tuturor probelor și audierea martorilor, în numele legii nr. 154/a alineat c. din 1995 din Codul de procedura civilă, dispune anularea parțială a Ordinului comun nr. 728.1/12.710/20004 privind criteriile pe baza casnică, în virtutea timbrării cererei reconvenţionale, hotărăște:

Wifi - primește ordin de a menține distanța de 10 metri față de brad și este avertizată, că dacă v-a încerca, să-și facă cuib în brad, v-a suferi consecințele legii;

Bradul- primește pedeapsa încarcerării, sentință pusă în practică pe data de 8 ianuarie 2019. V-a fi închis într-o cutie de carton și v-a petrece urmatorul an până pe data de 20.12.2019, când, cazul v-a fi revizuit și se v-a hotărî soarta lui în acea casă. Dacă acesta nu v-a avea un comportament adecvat, locul la craciunul viitor, v-a fi agățat de tavan, v-a fi împodobit cu mănuși de cauciuc umflate, v-a fi înlocuit cu un copac vanguardist, locul v-a fi luat de un poster sau de un brad adevărat;

Pisica - v-a avea dreptul de a intra în salon și a se juca cu globulețul albastru, drept recompensă pentru defăimarea produsă de către brad; Umanii din familie - sunt obligați moral, să vigileze implicații în cauză și au datoria de a anunța autoritatile.

Cu sau fără drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce nu se v-a depune la Curtea Constituțională. Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astăzi, 29.12.2018. orice neîndeplinire a sentinței, v-a atrage consecințele legii asupra tuturor implicațiilor, mai puțin umanii familiei, sentința irevocabilă și definitivă, fără drept de apel!!!

semnatura completului de judecată.

În prezent - decembrie 2023

* CI devenit între timp în NIE.

** WiFi la acea vreme agaponisul familiei.

timbru, ștampilă

29.12.2018

© 2018 Constanța Dorina Dobrescu

'Nea Vali

Adaptare după o povestea reală.

"Deși de ziua îndrăgostiților, toți motanii scot din buzunare toți banii și mai ales toate economiile de peste an, al meu prieten era sărac. Bine, că nici eu nu eram bogată. Disimulam cu succes, faptul că nu aveam cu, ce să ne surprindem plăcut. Ba mai mult, râdeam de toți, cei care își făceau planuri. Că e petrecere împrumutată de nu știu unde, că dragostea se dovedește zi cu zi, nu numai pe 14 februarie, sau "Cumparați fraților cadouri, dar nu uitați, să ne chemați și la petrecerea divorțului, că aduce ghinion să te logodești în astfel de zi." Reușisem cei drept, să răsucim ideile câtorva pisici și acționau discret, ne dând importanță zilei. Aiurea!

Veni ziua asta și pentru noi și ne râcâia pe amândoi. Am fost invitați de niște prieteni la un restaurant așa... de sanchi. Tot cuconetul, afumate cu cele mai imposibile parfumuri de mâna a doua, sclipeau sub o mare de machiajuri. Rujurile le treceau dincolo de musteți. De ce? Nu știu! Care mai de care erau împodobite cu flori de toate neamurile, cadouri de toate mărcile și lăudăroșenii venite de la prietenul/soțul/amantul fiecăreia, dădea moment propice motanilor, în a se lauda, ce și cui a cumpărat. Zburau orhidee, trandafiri și alte flori în toate direcțiile. Puteai să pavezi un metru de autostradă. Zău! Hihihi!

Noi doi, ca vai de steaua noastră, într-un colț întunecat, eu rușinată, că vor râde de iubitul meu, iar el rușinat, că nu putea, să-mi ofere ceva, ne feream să ne avântăm în conversații de nici un fel. Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri. Unul dintre amici, își pusese dulăul, să-i dea pe atunci prietenei - acum soție, buchetul de flori. Îl priveam pe furiș pe micul mea, cum se abținea de la o lacrimă, în timp ce eu savuram cea mai ieftină ciocolată caldă. Cu greu am răzuit buzunarul pentru o bere, să aibă și el ceva pe masă. La un moment dat, am fost catalogați, ca cei mai romantici de la masă, dar și cei mai indiferenți în aspectul petrecerii.

Of! Eram prea săraci pentru bogata reuniune a amicilor, așa că, cu mult subînțeles sexi am plecat. Mare mi-a fost surpriza, când privindu-mă ușor stingher, mi-a pus o albăstrea în palmă și m-a sărutat pe frunte. Imposibil de descris în cuvinte. Nu a fost un sărut, a fost el, a fost cel mai imposibil sărut din viața mea de până atunci.

Au trecut ani și nu l-am uitat. Albăstreaua am pastrat-o ani de zile, până când s-a spulberat, dar eu încă o am în inimioara mea mică de copil, că asta sunt în ziua de azi. Un copil ce se joacă cu amintirile cele mai frumoase din mine. Cele urâte le-am aruncat de mult la coș. Câh! Ptiu! Ducă-se!

Ne-am dus fiecare la casele noastre și cu ce am găsit în cămări, ne-am reîntâlnit în boschetul numai de noi știut, unde am încropit un ospăț regal cu sărăcia noastră. Aveam noi ce aveam cu mazărea cu soia și mămăligă. Adusese Micul meu o crăticioară smălțuită, ciobită pe alături și acolo ne-am făcut de cap, scoțând bucătarii din noi. La un foc amețit am făcut bazaconia asta de mâncare. A urmat mămăliga. Cerul și gângăniile pământului, au fost martorii procesului bucătăresc. O parte am oprit-o și am prajit-o. Presărată cu zahăr... Mmm! Un deliciu! Aș vrea să spun cireașa de pe tort, dar nu pot, pentru că au fost nuci pe mămăligă. Zău! Cea mai mare și mai tare băutură ce a acompaniat masa noastră, a fost o sticlă de bere neagră și 2 țigări. Ni le plasase un ospătar. I s-o fi făcut milă de noi, când ne-a văzut înghesuiți cu forța de sărăcie, în ungherul ăla de restaurant luxos. A fost o cină romantică, frumoasă și sinceră, până când tata (mama lui de tată, că mereu a fost inoportun!) a apărut în zonă. Săracul meu Mic a trebuit, să se ascundă sub o bancă, că dacă-l prindea, îl lăsa fără piele. Am uitat, să vă spun, că-și dăduse blana jos. Februarie, februarie, dar era cald și drăgostea din noi aducea luna lui cuptor în plină iarnă.

De la primul nostru San Valentin și până în prezent, albăstrica ce o primeam în fiecare an, cu aceeași ocazie, îmi ținea de cald, de frig, de foame, de mamă sau tată.

De atunci și până în prezent, de fiecare dată când vedeam o floare, îmi aduceam aminte cu drag de floricica mea. Și până la sfârșitul zilelor mele, îmi voi aduce aminte de ea și când o fi și-o fi să fie, o albăstrică vreau la piept, albăstrele vreau pe mormânt."

***

Și povestea nu se termină aici. Atât vă spun, că e o poveste veche, o poveste impresionantă, prevestită pentru 10, 20, 40 sau 60 de ani. Restul pe lumea cealaltă lângă acea albăstrică albastră.

A trebuit să-i promit, că eu îi voi pune în piept frumoasa și draga ei floare, că eu îi voi așterne covor de albăstrele. De ce eu?...

Multă vreme am vrut, să scriu această poveste, dar nu ieșea. Probabil că nu-i venise ceasul. Ceva mă trăgea în jos. Nu reușeam, să înțeleg, de ce amica mea, povestea de dragoste o dusese hăt, departe, prea departe pentru noi ăștia pământenii de rând.

Mi-e teamă de momentul în care v-a trebui, să-mi țin promisiunea și iar mi-e teamă, că nu voi apuca să o fac. Sper, să nu se supere pe mine. Sper!

Dar nimeni nu știe, că 'nea Vali își trăiește povestea an de an și reînnoiește albastrica, pentru eternitate.

14 februarie 2020

© 2020 Constanța Dorina Dobrescu