#eustauîncasăpentrutine!

Am, am, mi-am, mi-am, sau n-am! Ziua 13. 

Of, doamne, atâta izolare... în prima săptămână a fost mai ușor. Am lenevit cât e ziua de lungă. Am dormit cât a încăput, dar na, totul are un sfârșit. Ce anume? Răbdarea! Mama ei de carantină, că-s certată cu Pufyna, din cauză că a mințit. A zis autorităților că eu vin din Italia. Păi măi cucoană, da' nu ț-o fac eu?

Mă plictiseam, așa că, m-am apucat de spălat perdele. M-a lovit ceva în moalele capului și hai să-mi fac de cap. "Fiți-ar capu' să-ți fie! Ai plecat Caramele și m-ai lăsat baltă." Și de nervi m-am apucat de spălat tot ce mi-a ieșit în cale. Mai aveam puțin și mă băgam și pe mine la spălat. Nee! Nu se atinge apa de blana mea. Am dus toate covoarele pe terasă și le-am bătut, să plece praful de frică. Am văruit toată casa, am vopsit toate ușile și câteva dulapuri, care aveau nevoie de un retuș, am spălat geamurile lună, să nu le vadă Wifi*. Așa poate am ocazia să le văd afișul. Am..., am..., am..., că nici nu-mi mai aduc aminte ce am făcut. Am tot... în stânga, am tot... în dreapta, dar gunoiul cine-l aruncă? Stau cu ditamai mormanul la ușă, că nu pot să ies din CASĂ. M-am uitat puțin la pereți și nu mi-a plăcut rezultatul. Drept urmare, hârști aici, hârști pe colo. Păi cum?! Cum să nu am desenele mele rupestre de felină nătângă?! Mi-am privit usa de la intrare. “Auzi! Tu nu ai vizor?”. Usa: ...! Hahaha! După ce am învârtit mobila prin casă, în sfârșit, i-am găsit locul potrivit, deși...

Toate lustrele, veiozele, neoanele, ledurile și alte ciudățenii luminoase erau sub întunecimea prafului. M-am împopoțonat cum se cuvine, mi-am băgat boticul într-o mască 3M și din inimă am rugat mănușile să nu se rupă, că am nevoie de ele. Nu m-au ascultat. Ați văzut vreodată lăbuțe de pisică cu mănuși și ghiare? Nu? Nu știți ce-ați pierdut. M-am dotat cu chestii de spălat și țuști pe scară. Bineînțeles, că nu am reușit să-mi țin echilibrul și după jdemii de încercări, m-am trezit atârnând de lustră. “Iluminata” s-a certat puțin cu partea opusă, dar gravitația a hotărât să coborăm cu "picioarele pe pământ". Măăă, ăsta cu izolarea, lasă-ne dom'le, să ieșim din casă, c-o să rămânem fără adăpost. Ce naiba a fost în capul tău,când ne-ai condamnat? Vrei, să rămânem fără acoperiș? Tu îți dai seama că v-a exploda imaginația în noi, de atâta stat acasă? Că vom fi năuci, când vom ieși din bârlog? Na! De când îți povestesc, ce am făcut, de când stau în casă, am spart 2 pahare în geamuri. Semn rau! Au plecat așa..., de capul lor... Hm!

28.03.2020

© 2020 Constanța Dorina Dobrescu