Gioconda

"Nu accept, să pozez cu Gioconda."

Declarație

"De bună voie și nesilită de nimeni, îl mai zgârii pe dl. veterinar?" Da!
"De bună voie și silit de împrejurări îi mai faci injecții lu' Mița?" Daa!
Constat că s-au îndeplinit cerințele pentru întemeierea relației și în conformitate cu legislația în vigoare, vă declar medic și pacientĂ.
Masa și dansul vor avea loc la clinica veterinară de urgență.

Vă așteptăm cu drag!



1 aprilie 2019

© 2019 Constanta Dorina Dobrescu

 

Vacanța de vară

Prin clasa a Vl-a, la început de an școlar, profa de lb. și lt. română - d-na Calenic, ne-a pus să facem o compunere intitulată “Vacanța mea”. Ideea era să povestim în termeni decenți ce am făcut noi în vacanță. Ce au făcut colegii mei nu mai țin minte, dar eu știu perfect după zeci de ani ce am scris. Mama: “Scrie și tu că am fost la mare și în deltă la Crișan. Să nu spui, că ai stat în casă, că ne râde lumea.”

Pe atunci am scris următoarele:

Vacanța mare

Eu în vacanță am fost la bunica, unde am ajutat-o la făcut zacuscă, compot si gem pentru iarnă și m-am jucat cu Sarfalache și cu Brutus. Am stat la coadă la aprozar și am mâncat eclere. Mi-a cumpărat un ceas de mână, să-mi treacă supărarea, că pe vărul meu l-a luat la București cu avionul, pe mine nu (fapt real. Cristi, te dau de gol. sorry!). Înainte de a începe școala, am ajutat-o pe mama la curățenie și ea mi-a spus, să nu zic la nimeni, că m-am jucat în balcon, din cauză că nu a avut bani sa mă trimită în tabără.
Așa mi-am petrecut eu vacanța mare.

Azi aș fi scris altceva și anume:

Vacanța de vară

Învacanța de vară eu am fost la bunici la țară unde mam jucat cu prieteni me-i Iulian, Valentin si Adelina care este mai mare decat noi cu doi ani.
Am fost la garla și neam scăldat și am vazuto pe Adelina fără sutien. Pe 9 august a venit mamica si ma adus înapoi în București că pe 10 august am fost la miting cu părinții mei și am strigat …. Dragnea și .... Pesede căt nea ținut plămănii. 

A fost frumos! 

© 2021 Constanta Dorina Dobrescu                                     12 septembrie

sursa Internet

***

Salvați Sufletele Noastre

Nu se poate așa ceva. Nu mai rezist. Cât sunt eu de Wifi, nu mai pot. Mi se dă mâncare și apă cu porția. Nu mă mai scot din zdreanța asta de cușcă nici măcar în salon, nu mi se mai face curățenie, pe motiv că e instaurată  starea  de alarmă. Lasă bre, că le dau eu alarma de incendiu în miez de noapte. Au avut măcar bunul simț, să mă scoată pe balcon, la aer. 

Mița mă păzește, de parcă aș putea, să zbor cu colivia în cârcă. Pisica asta are noroc. Se fâțâie de colo, colo. O doare la coadă. Ieri au dus-o la veterinar. Așa-i trebuie, dacă e neascultătoare. Trebuiau s-o radă, drept  pedeapsă, dar e lumina ochilor umanoidului și nimeni nu se atinge de urechile ei. Nici măcar ea, jumătatea mea. "Oooo viața meaaaa, ooof  inima meaaa...!"* Waaa! Am găsit o scobitoare. Am cu ce să mă joc. Cuibul s-a prăpădit singur. Ce să-i fac, dacă s-a agățat de ciocul meu? Vreau semințe de floarea soarelui, dar cică nimeni nu are voie, să iasă din casa. Dar să o duceți pe Mița la veterinar văd, că ați putut! 

Nu mă aude nimeni. 

"Pikapu!" Pfuu! Iar a venit umanoidul. Mă întreabă: "Ce faci măi păsăroi stricat?" Cică așa mă alintă. Da’ nu ies eu din colivie? Vai de urechile lui. Mă atacă cu o furculița. Am încercat, să i-o fur, dar nu pot. E prea mare. Am o scară, dar... nu duce nicaieri. "AJUTOOOOOR!" Râd singură! Nu mă bagă nimeni în seamă. Doar Mița se uită curioasă la mine. Cip, cirip! Cip, cirip! Walei! Am un vecin nou la alt balcon. Încerc, să comunic cu el, dar nu ciripim aceeași limba. Umanoida vine, să mă alinte. Bagă un degețel printre zăbrele. N-o ciupesc, că o iubesc. Ea mi-a dat biberon, când eram mică și prăpădită. M-a salvat dintr-un magazin de animale. De-ați ști voi cât de rău e acolo... 

Un nene a ieșit în stradă, să arunce gunoiul costumat în clovn. "Nino, Nino, Nino! Nu aveți voie pe stradă! Vă rugăm insistent, să vă întoarceți acasă! Amenda poate ajunge până la 30.000€ și 2 ani de pușcărie." Vaai! Mașina poliției merge în marș de procesiune. Păi și eu pot, să mă duc după pâine, că sunt colorată gata. Nu mai am nevoie de costum. 

"Miaaaau!" Ia mai taci și lasă-mă în pace, pisicoi nebun! Vai ce mă enervează pisica asta. Fâl, fâl, fâl! Ce a fost asta? S-a asezat un guguștiuc pe balustrada terasei. Îmi zice, că nimeni nu are voie, să iasă din casă. Da el ce caută afară?  O pisică din boschet fugărește o vrabie. Ce nu face foamea din ele. Alertă mare în casă. Văd cum punga cu bobițe iese din casă. Mda! Cică este voie, să alimentezi coloniile de pisici. În câteva minute, aceeași pungă dă de mâncare la tot familionul. Acum să faci recensământul la pisici. Au ieșit toate mâțele din toate colțurile parcului închis de autorități. Am găsit un șervețel. Dacă scriu un mesaj SOS, îl fac avion și-l arunc de la mine din balcon, oare l-o găsi cineva? 

"Trei culori cunosc pe lumeee..." Mhâm! Mhâm! Se aude un vecin dregându-și vocea subredă. "Deșteaptă-te române, din..." Pe la balcoane fiecare cântă imnul național de proveniență. Imnul meu oficial nu are versuri, asa că improvizez: "Vivaaa Francoo, que tiene el culo blanco, porque su mujer lo lava con Arieeel. Doña Sofía lo lava con lejía, mientras el Borbón lo lava con jabón."* Lávate las manos con japon" zice o vecină. "Me los he lavado con china." Să mor de râs. Nu traduceți, că nu se înțelege contextul. E ca și cum ai vrea, să traduci o înjurătură, dar în graiul vostru românesc sună cam așa: Trăiască Franco, care are fundul alb, că soția lui îl spală cu Ariel. D-na  Sofía îl spală cu înălbitor, în timp ce Borbonul îl spală cu săpun. Spălați-vă mâinile cu Japonia. Eu le-am spălat cu China.

Mi-a zis unu cândva: que te den por detrás! Și m-am dus în spatele coliviei, crezând că-mi dă ceva. Sau "tranquila mujer". Păi nu sunt eu harnică? Se poate așa ceva? 

“Așa sunt zilele mele, una buna zece rele...”**

Acum ciripind serios: salvează cineva sufletele noastre?

*Wifi cântă                                                                                                                                      

**muzică în depărtare

14/03/2021

© 2021 Constanta Dorina Dobrescu

Infracțiune!

O pisică în vârstă de 4 ani, a fost reținută de pisicarii din Madrid, fiind acuzată de acțiune teroristă asupra bradului de crăciun. Pisica a fost considerată vinovată de spargerea mai multor globulețe. Atentatul a avut loc la orele 01:15. Acesta a fost la un pas, să leșine de fantasma apărută de nici unde.

În continuare vom asculta declarația de presă a pisicarului șef, de pe lângă Veterinarul provincial de la et. 2. O mare de pisici și pisicari au dat năvală în fața instituției, care cu reportofoane, care cu telefoane, agende și alte forme de a surprinde momentul declarației, care sună cam așa:

“Cercetarea civilă are scopul de a stabili dacă a fost săvârșită o infracțiune de către pisica în cauza și în ce, circumstanțe a fost comisă aceasta. Pe parcursul cercetării, se strâng probele referitoare la presupusa infracțiune, se stabilesc circumstanțele și se decide dacă probele sunt suficiente pentru a o acuza de săvârșirea infracțiunii. Probele aduse infractoarei sunt urmatoare: 4 globulețe sparte; 1 bucată beteală distrusă; 2 rămurele smulse din brad; cadourile în numar de 7, cu valoare cuprinse între 40€ si 299€, au fost pe punctul de a fi dărâmate. totul a fost pus la cale cu ajutorul altei pisici, zis Fistic.”

Avocatul din oficiu al infractoarei aduce urmatoarele probe în favoare nevinovăției clientei.

- la locul faptei nu apar urme de lăbuțe. Amprentologul confirmă acest fapt;

- cioburile sunt intacte și nu sunt urme de a fi atinse de către pisică, prin lipsa firelor de par; - nici o bucățică de beteală nu a fost găsită în gura pisicii, sau pe blana ei. Analiza expertului: beteala este din PP și prin frecare se lipește de blană, ceea ce în acest caz nu s-a întâmplat.- cele 2 rămurele găsite pe jos, au căzut singure, din cauza slabei calități a bradului fabricat în China. Au fost luate probe și laboratorul confirmă expertiza;

- în privința cadourilor, ea a fost educată de mică, să nu atingă nici un obiect, ce nu îi aparține. Valoarea cadourilor susținem că este o strategie de a distrage atenția familiei, că cei care oferă cadouri, cumpără chinezării “scumpe”.

Mai mult! Avem mărturia pisicii din familia politică, ce jură cu lăbuța pe inimă că, cumnata ei, inculpata Mița Fistic - Pisicescu, identificată cu CI** spaniol, nu ar fi fost în acel moment în apropierea bradului și că așa zisul Fistic, nu este implicat în acestea.

În fața instanței de judecată, bradul a acuzat pisica de atac la copac, distrugere de bunuri aflate în posesie pe termen scurt și înjosirea imaginii în fața familiei. Drept urmare, cere despăgubiri materiale pentru bunurile stricate, spălarerea și reinstaurarea imaginii publice pe tot timpul vacanței de iarnă și cere daune morale în valoare de 1.500€.

În particular, familia a contractat un detectiv privat, pentru a descoperii adevăratul făptuitor a celor spuse mai sus. Au descoperit că Wifi* a pus la cale un plan invincibil, dupa cum credea ea. Prin fâlfâirea împrejurul bradului, acesta a început să se “cutremure” de teamă, că aceasta își v-a face cuib în el, căci asta vrea Wifi să facă. Pe altă parte, bradul a profitat de ocazia curentului format în salon prin deschiderea ușilor întru aerisirea casei și s-a descotorosit de anumite globuri ce nu i-ar fi plăcut. Au găsit și o înregistrare în care bradul se văita că nu a fost în stare să țină în crengi globuri gingașe și fiindu-i teamă că va fi returant magazinului de unde a fost cumpărat, și că v-a ajunge iar pe rafturi unde v-a fi pipăit de mâini unsuroase, până își v-a pierde toate rămurelele, a acuzat pisica.

Completul de judecată, dosarul cu nr. 160228/2018, după cercetarea tuturor probelor și audierea martorilor, în numele legii nr. 154/a alineat c. din 1995 din Codul de procedura civilă, dispune anularea parțială a Ordinului comun nr. 728.1/12.710/20004 privind criteriile pe baza casnică, în virtutea timbrării cererei reconvenţionale, hotărăște:

Wifi - primește ordin de a menține distanța de 10 metri față de brad și este avertizată, că dacă v-a încerca, să-și facă cuib în brad, v-a suferi consecințele legii;

Bradul- primește pedeapsa încarcerării, sentință pusă în practică pe data de 8 ianuarie 2019. V-a fi închis într-o cutie de carton și v-a petrece urmatorul an până pe data de 20.12.2019, când, cazul v-a fi revizuit și se v-a hotărî soarta lui în acea casă. Dacă acesta nu v-a avea un comportament adecvat, locul la craciunul viitor, v-a fi agățat de tavan, v-a fi împodobit cu mănuși de cauciuc umflate, v-a fi înlocuit cu un copac vanguardist, locul v-a fi luat de un poster sau de un brad adevărat;

Pisica - v-a avea dreptul de a intra în salon și a se juca cu globulețul albastru, drept recompensă pentru defăimarea produsă de către brad; Umanii din familie - sunt obligați moral, să vigileze implicații în cauză și au datoria de a anunța autoritatile.

Cu sau fără drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, ce nu se v-a depune la Curtea Constituțională. Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astăzi, 29.12.2018. orice neîndeplinire a sentinței, v-a atrage consecințele legii asupra tuturor implicațiilor, mai puțin umanii familiei, sentința irevocabilă și definitivă, fără drept de apel!!!

semnatura completului de judecată.

În prezent - decembrie 2023

* CI devenit între timp în NIE.

** WiFi la acea vreme agaponisul familiei.

timbru, ștampilă

29.12.2018

© 2018 Constanța Dorina Dobrescu

'Nea Vali

Adaptare după o povestea reală.

"Deși de ziua îndrăgostiților, toți motanii scot din buzunare toți banii și mai ales toate economiile de peste an, al meu prieten era sărac. Bine, că nici eu nu eram bogată. Disimulam cu succes, faptul că nu aveam cu, ce să ne surprindem plăcut. Ba mai mult, râdeam de toți, cei care își făceau planuri. Că e petrecere împrumutată de nu știu unde, că dragostea se dovedește zi cu zi, nu numai pe 14 februarie, sau "Cumparați fraților cadouri, dar nu uitați, să ne chemați și la petrecerea divorțului, că aduce ghinion să te logodești în astfel de zi." Reușisem cei drept, să răsucim ideile câtorva pisici și acționau discret, ne dând importanță zilei. Aiurea!

Veni ziua asta și pentru noi și ne râcâia pe amândoi. Am fost invitați de niște prieteni la un restaurant așa... de sanchi. Tot cuconetul, afumate cu cele mai imposibile parfumuri de mâna a doua, sclipeau sub o mare de machiajuri. Rujurile le treceau dincolo de musteți. De ce? Nu știu! Care mai de care erau împodobite cu flori de toate neamurile, cadouri de toate mărcile și lăudăroșenii venite de la prietenul/soțul/amantul fiecăreia, dădea moment propice motanilor, în a se lauda, ce și cui a cumpărat. Zburau orhidee, trandafiri și alte flori în toate direcțiile. Puteai să pavezi un metru de autostradă. Zău! Hihihi!

Noi doi, ca vai de steaua noastră, într-un colț întunecat, eu rușinată, că vor râde de iubitul meu, iar el rușinat, că nu putea, să-mi ofere ceva, ne feream să ne avântăm în conversații de nici un fel. Îmi aduc aminte de parcă a fost ieri. Unul dintre amici, își pusese dulăul, să-i dea pe atunci prietenei - acum soție, buchetul de flori. Îl priveam pe furiș pe micul mea, cum se abținea de la o lacrimă, în timp ce eu savuram cea mai ieftină ciocolată caldă. Cu greu am răzuit buzunarul pentru o bere, să aibă și el ceva pe masă. La un moment dat, am fost catalogați, ca cei mai romantici de la masă, dar și cei mai indiferenți în aspectul petrecerii.

Of! Eram prea săraci pentru bogata reuniune a amicilor, așa că, cu mult subînțeles sexi am plecat. Mare mi-a fost surpriza, când privindu-mă ușor stingher, mi-a pus o albăstrea în palmă și m-a sărutat pe frunte. Imposibil de descris în cuvinte. Nu a fost un sărut, a fost el, a fost cel mai imposibil sărut din viața mea de până atunci.

Au trecut ani și nu l-am uitat. Albăstreaua am pastrat-o ani de zile, până când s-a spulberat, dar eu încă o am în inimioara mea mică de copil, că asta sunt în ziua de azi. Un copil ce se joacă cu amintirile cele mai frumoase din mine. Cele urâte le-am aruncat de mult la coș. Câh! Ptiu! Ducă-se!

Ne-am dus fiecare la casele noastre și cu ce am găsit în cămări, ne-am reîntâlnit în boschetul numai de noi știut, unde am încropit un ospăț regal cu sărăcia noastră. Aveam noi ce aveam cu mazărea cu soia și mămăligă. Adusese Micul meu o crăticioară smălțuită, ciobită pe alături și acolo ne-am făcut de cap, scoțând bucătarii din noi. La un foc amețit am făcut bazaconia asta de mâncare. A urmat mămăliga. Cerul și gângăniile pământului, au fost martorii procesului bucătăresc. O parte am oprit-o și am prajit-o. Presărată cu zahăr... Mmm! Un deliciu! Aș vrea să spun cireașa de pe tort, dar nu pot, pentru că au fost nuci pe mămăligă. Zău! Cea mai mare și mai tare băutură ce a acompaniat masa noastră, a fost o sticlă de bere neagră și 2 țigări. Ni le plasase un ospătar. I s-o fi făcut milă de noi, când ne-a văzut înghesuiți cu forța de sărăcie, în ungherul ăla de restaurant luxos. A fost o cină romantică, frumoasă și sinceră, până când tata (mama lui de tată, că mereu a fost inoportun!) a apărut în zonă. Săracul meu Mic a trebuit, să se ascundă sub o bancă, că dacă-l prindea, îl lăsa fără piele. Am uitat, să vă spun, că-și dăduse blana jos. Februarie, februarie, dar era cald și drăgostea din noi aducea luna lui cuptor în plină iarnă.

De la primul nostru San Valentin și până în prezent, albăstrica ce o primeam în fiecare an, cu aceeași ocazie, îmi ținea de cald, de frig, de foame, de mamă sau tată.

De atunci și până în prezent, de fiecare dată când vedeam o floare, îmi aduceam aminte cu drag de floricica mea. Și până la sfârșitul zilelor mele, îmi voi aduce aminte de ea și când o fi și-o fi să fie, o albăstrică vreau la piept, albăstrele vreau pe mormânt."

***

Și povestea nu se termină aici. Atât vă spun, că e o poveste veche, o poveste impresionantă, prevestită pentru 10, 20, 40 sau 60 de ani. Restul pe lumea cealaltă lângă acea albăstrică albastră.

A trebuit să-i promit, că eu îi voi pune în piept frumoasa și draga ei floare, că eu îi voi așterne covor de albăstrele. De ce eu?...

Multă vreme am vrut, să scriu această poveste, dar nu ieșea. Probabil că nu-i venise ceasul. Ceva mă trăgea în jos. Nu reușeam, să înțeleg, de ce amica mea, povestea de dragoste o dusese hăt, departe, prea departe pentru noi ăștia pământenii de rând.

Mi-e teamă de momentul în care v-a trebui, să-mi țin promisiunea și iar mi-e teamă, că nu voi apuca să o fac. Sper, să nu se supere pe mine. Sper!

Dar nimeni nu știe, că 'nea Vali își trăiește povestea an de an și reînnoiește albastrica, pentru eternitate.

14 februarie 2020

© 2020 Constanța Dorina Dobrescu

Plugușorul pisicesc

 

Aho, aho, pisici și frați, 

Stați puțin și nu urlați,

Lângă mine v-așezați 

Și miorlau-mi ascultați:

Mâine anul se-noiește, 

Zdrăngăneaua se pornește 

Și începe a zgâria, 

Pe la case a țipa. 

Plugușor cu 3 pisici, mieunați măăăi, hăi, hăăi!

S-a trezit în noapte, 

Coana Mița pe spate, 

Ș-a-ncălecat pe un pat curat,

Unde Fifi stătea, ca în casa sa. 

Don Gogu pândea, 

Și s-asigura,

Ca Don Garfiel să aibă ,

Cârnați proaspeți pe masă. 

Don Tomy zbiera, 

Cât gâtlej îl ținea, 

La nășica să vină, 

La el în grădină. 

Nera privea toată familia

Și pe loc a decis,

Loc curat, minunat, 

Să le-ofere îndat. 

Plugușor cu 3 pisici, mieunați măăăi, hăi, hăăi!

Dar cumătru gândea doar la Alma sa 

Și la ceruri ruga:

Tu, Domnia ta, unde-i fata mea?

Și Bartolomeu? Mare derbedeu!

Dar el nu știa, 

Că ginerele său, 

Pe drum era, 

Că p-afet venea.

Plugușor cu 3 pisici, mieunați măăăi, hăi, hăăi!

Ș-aș mai colinda, 

Dar umana mea, 

Singură ea stă,

Departe de voi,

Pisicarii ei.

Mânați măăăi, hăi, hăăi!

 

Constanța Dorina Dobrescu  30.12.2019 

© 2019 Constanța Dorina Dobrescu

Colind

 

N-au venit colindatori, Florile dalbe, Ș-am așteptat până-n zori, Florile dalbe, Florile dalbe.

Am stat eu frumos la geam, Florile dalbe, Cu punga de gologani, Florile dalbe, florile dalbe.

Si la anu’ de-ți veni, Florile dalbe, Ușa-n bot voi veți primi, Florile dalbe, florile dalbe, florile dalbeee....

Hai, La anu’ și la mulți ani, scoate-ți punga și dați bani!

cu de dicație pentru lna și Mâță Rea.-

30.12.2018

© 2018 Constanța Dorina Dobrescu

Adio, dar raman cu tine

Adio, dar rămân mereu cu tine,

Cu viața mea legată de a ta.

Îmi va fi bine, când știu că-ți va fi bine,

Iar plânsul tău mă v-a durea. (Angela Similea) cra, cra, draga meaaaaa!

Draga mea Mandarină,

"Stau și mă gândesc uneori la mama ei de întrebare: de ce? De ce trăim De ce ne chinuim? Pe altarul cui ne jertfim? Ar trebui, să-ți spun, că sunt bine, sănătos, dar nu sunt. Ceva râcâie-n mine și zi de zi, mă face mai mic, mai neputincios și bun de nimic. Inimioara mea mică, zglobie cândva, acum e firavă. Nu vrea, să meargă mai departe. Nici eu nu mai vreau. Auch! Mă înțeapă puțin. Tic, tic! Tic, tic!, zice ea, dar eu, neputinciosul de mine n-o-nțeleg. Nu știu, ce vrea, să zică. Bat cu ciocul în gratiile coliviei, ce mă ține captiv. E singurul mod de ați transmite ceva. Sunt sec, nu-i așa? Las scrijelită această scrisoare pe peretele-i de plastic, în care moștenire îți las dragostea mea și mai c-aș vrea, să nu ajungi să o citești. Dar o vei face și mă vei urî, la fel de mult cum mă iubești.

Tu nu ai nici o vină, dar eu trebuie să plec. Mulți au plecat. De ce n-aș pleca și eu? Eu? Cra, cra pe craca mea de plastic. Mi se umplu ochi de lacrimi grele și bat în gol. Am uitat cum, cum, ... am uitat. Nici aer nu mai am. Mă zgâlțâie ceva, cineva. Îmi urlă în urechile-mi mici pitici. Un simplu fâs e de ajuns, dar nu. Vine la mine cu toți decibelii pe care poate să-i reproducă. Dar eu mă prefac, că nu aud, sau ceva mă îndeamnă să nu.

"Hai sus! Deschide ochii! Nu pleca! Nu și tu!" CRA, CRA! Strigă Mimosa fâlfâind de zor.

Hai c-am dat-o frunze verzi. Măi draga mea. Uite ce e. M-am hotărât să plec. Ignoranța ta m-a blegit. Mă doare enorm, să te mai văd ascultând ciripituri prin vecini, să pleci de acasă pe furiș. Nu-s prost. Eu sunt doar bolnavior. Te-ai închis în colivia ta și te simt, când uța te dai, când, cu mingiuca te joci, sau țopăi de una singură. Cândva eram un întreg și dansam amândoi pe sârma din curte, dar acum pene străine te trag înapoi. Îți flutură cioculețul ciripituri feline. Nu nu-i pentru tine.

Mandarina mea! Ah! Vreau, să fiu rău, dar nu pot. Vreau să țip colorat, urât să ciripesc, dar inima-mi zice să nu. Să plec și să iert în tăcere. În genunchi mă pun și în mare taină iertare îți cer, că viața mi te-a pus la picioare. Te iubesc! Cum Luna stelele-și întregește. Cum Soarele pe cer strălucește. Cra, cra, sau cri, cri. Adevărul e, că toamna asta gri. S-au poate viața mea s-a-negrit.

Cad bombe: bum, bum! Cupe de cristal. Mi se face dor de cojile oului meu. Praf îs de acum. Țin capul drept, în timp ce el stă blegit. Merg mai departe, dar pământul mă ține în lanțuri. Mă pregătește pentru petrecerea mea. "Mulți ani trăiască, mulți ani trăiască..." Nu mai am mult. Cateva minute poate. "Laa muulti aani!", se aude în zare. Nu vreau nimic și nici nu mai pot. "Ș-altă dată, ș-altă dată...!" Te-aș ruga, să mă lași să plec în liniște, dar nu ești lângă mine. Ne desparte o eternitate. O prăpastie la care toata umanitatea a participat cu succes. "Ura! Ura!" Aș vrea să le spun, da. Ați câștigat bătălia cu mine. Pe cine ve-ți îngropa după mine?

Nu mă uita, nu mă cauta. Un singur lucru îmi doresc.

Vreau să mă vezi în orice: în oglinda din colivia ta, în ochii cuiva.

Să mă simți când respiri, sau când fețișoara în apa cristalină ți-o vei admira.

Nu mă uita. Nu-i nimic. În orice vis, iți voi aparea.

Ca o fantomă, ca o stafie verde, albastru-ți voi fi. Îți voi ciripi: te vreau, te doresc, te iubesc!

Și nu mă vei uita. Nu vei putea. Nu te voi lăsa.

Și timpul să-l dăm înapoi, ai vrea, dar nu vei putea, deși inimioara mea ar mai rezista la un atac de iubire. Tic, tac! Tic, tac, zice în tăcere profundă.

Îmi simt ciocul încleștat, cum și al tau v-a fi în fața altuia. Cra, cr.., cr..! Nu mai pot. Nu mai vreau! Si na, ultimul cra de adio, dar nu uita, Nu mă uita.

Of, iubita mea! Trebuie sa plec. Nici în delegații, nici prin vecini. Eu doar trebuie, să plec. Îți doresc toate cele bune."

Semnat, iubitul tău!

Și plecă departe după Ciucurel, în timp ce amândoi adormeau în mâinile mele. Urlete, reproșuri nevăzute, aerul lovit cu ură plânge de mila lui. Cuvinte zburau împrejur. "Nu pleca Wifi", am strigat cu toate lacrimile de care am dat dovada. D-zeule. E Tarzan!

A vrea

Nu mă mai împinge,
Nu mă respinge.
Nu mă mai vrei,
Dar nici să plec, nu vrei.

Ai vrea, să nu mă vrei,
Dar nici să nu mă vrei, n-ai vrea.
M-ai vrut acum 20 de clipe și vrei, ca nici eu să nu te vreau,
Dar nici să nu te vreau, n-ai vrea.

Dar eu te vreau, te vreau și vreau
Și iar te vreau, c-aș-am promis
Și câte zile voi avea, în fiecare zi te voi vrea.

Nu mă alunga din calea ta,
Nu mă-nbrânci și nici răni.
Eu sunt aici, tu nu mai ești,
Și totuși eu te vreau așa cum ești.

Cine-a produs acest nu mă mai vrei?
De ce a vrut, ca tu să nu mă vrei?
Să uite clipa în care a vrut,
Ca noi să nu mai vrem, să fim noi doi.

Eu vreau, să vreau din nou ca în trecut.
Eu vreau, să vrei ceea ce am pierdut
Și poate-ncet, încet, încet,
Vom vrea, să vrem la fel ca la-nceput.

24 februarie 2019

© 2019 Constanța Dorina Dobrescu