Pe genunchii prietenei imaginare, stând pe casa scării lângă ușa apartamentului meu, un pix a scris la repezeală următoarele.
“Drg necscută,
Nc n st cm s încp, ca s f bin s t s nu m întlg greș. am vrt d frt mult or, săț scrî , dr d fiecar dt am abandon ttl, dn team, c n m v înțlg ș n m v ajut.”
Dacă toată epistola este scrisă așa… am nevoie de un traductor. E, de aici încolo urmează traducerea executată de vecinul meu real de profesie căcălar sau cocălar. Nu știu ce meserie este asta. Concret, cu dalta și ciocanul a extras cuvinte, idei, și a încropit o adaptare simplă, pentru a da glas unei pițipoance ce avea un stil extravagant de a ciripi și cu stofă de medic în stilou. Răspunsul meu gratuit a fost pus în schemă în felul următor:
“Nici nu știu, cum să încep, ca să fie bine și tu să nu mă înțelegi greșit. Am vrut de foarte multe ori să-ți scriu, dar de fiecare dată am abandonat totul, din teama că nu mă vei înțelege și nu mă vei ajuta. Îmi vine greu să mă explic, pentru ceea ce vreau, să-ți cer și pentru acest bilet, care sper, să nu-l găsești mai târziu decât trebuie. Știu că pentru tine sunt o necunoscută, dar eu, necunoscuta, cere din toata inima ajutorul tău. Te rog mult de tot, să citești până la capăt și abia apoi să decizi, dacă merit ajutorul tău.
Sunt fosta prietenă a lui Mihai - Lori. Am vorbit puțin pe mess - poate prea puțin, cu el. I se mai zice și Andi. Am vorbit puțin cu el, pentru că totul s-a terminat atunci când nu mă așteptam. Nu știu ce a ajutat, cine a ajutat, să mă blocheze. Poate că eu nu l-am înțeles pe el, sau poate că el nu m-a înțeles pe mine, dar oricum știu, că totul s-a terminat și mai ales că el s-a supărat pe mine. Îți zic că m-a durut despărțirea noastră (serios?) și mai ales ultimul lui mesaj în care mă acuza foarte tare. Vreau să ști, că eu m-am ținut tare (de calorifer?) și nu i-am zis, că tu mi-ai scris de pe un cont fals, dar pentru ca l-am mințit, am primit ceea ce am meritat: tăcerea lui. (Ye!)
Știu că niciodată nu se v-a întoarce, dar crede-mă că nici nu vreau să-ți cer să mi-l aduci înapoi. Știu că e imposibil și că nu m-ar primi. (bineînțeles că nu te v-a primi. ce crezi, că o să te aștepte cu flori în gara unde întoarce trenu’? Hai mai fată, că te credeam mai deșteaptă, îi țineam eu predică.)
Vreau să te rog, să mă ajuți, să înțeleg, de ce m-a blocat. Nu, nu vreau să-mi scri, vreau să ne întâlnim undeva (fack!) și să-mi spui tot, chiar dacă m-ai jigni. Pot să am și eu încredere în tine, așa cum ai avut tu în mine? (hahaha!) Te rog, fă în așa fel să nu afle nimeni despre ceea ce te rog eu. Spune-mi, îți cer mult? Îți cer chiar imposibilul? (nu mă pune la încercare, că uite ce scenariu a ieșit până acum. “Tânăr și neliniștit” e mic copil.)
Să ști, că nu sunt o fată plicticoasă (ba da, ești! tu l-ai stricat pe Mihai. Tu l-ai îndepărtat din viața mea, din cauza ta nu mai știe, să vorbească și să scrie corect, îmi imaginam, cum îi reproșez toate cele spuse mai devreme, cum o umileam.) și n-(am!) să te cicălesc cu bilețelul meu până când vei accepta o întâlnire (sau până te voi bloca eu.). Poate ai să-mi spui, că mă înjosesc în fața ta, dar crede-mă, că trebuie să cunosc adevărul. Poate m-aș înjosi dacă i-aș cere lui Mihai să-mi explice, dar știu că voi rămâne fără răspuns. (și atunci de ce insiști?) Sper ca acest bilet (și dă-i!), să nu ajungă pe mâini străine.
Pe față am scris numele lui, pentru că nu știu cum te numești, dar pe spate am scris alt nume, nu al meu, ca nu cumva altcineva să găsească biletul și să-și dea seama cine sunt.
Te rog, să-mi scrii neapărat și să-mi spui dacă poți face ceva pentru mine. (mă, asta vrea altceva, nu neapărat explicații, că, cum, că, ce. nu mă minte ea pe mine. care ea??)
Promit, să nu-ți încurc treburile în nici un fel. Fixează te rog o zi și o oră, dar trebuie să-ți spun, că săptămâna aceasta sunt liberă după ora 14:30, iar vineri plec acasă și mă întorc luni. Săptămâna ce urmează, voi fi liberă dimineața până la 14:00 (adică muncește. are o bila albă de la mine). Sper ca biletul să te găsească la Tulcea.
Dacă îmi vei refuza ajutorul, te rog, să-mi scrii 5 (?) cuvinte din care eu să-mi dau seama. Să ști că n-am să-ți port pică. Îmi este așa de teamă să nu citească și Mihai, de parcă nu-mi vine, să-l mai trimit. (și cine te-a împins, să-l trimiți? ee!)
Dar acum am sa merg pe ideea “Încercarea moarte n-are!”. Este? (este!)
N-am să te mai plictisesc cu nimic și am să mă retrag așa brusc cum am apărut. Să nu uit să-ți scriu adresa mea (nuu, cum să uiți, dar se poate așa ceva?): L. Loredana, str. victoriei, nr. ..., bl. .., ap. ..., Tulcea
P.S. Te rog, fă în așa fel să nu afle Mihai - dacă nu a și aflat (nu fata mea. d-ne ferește! Nu scoate nimic de la mine Mihail al Meu).
P.S.2 Mulțumesc pentru timpul pierdut din cauza acestui bilet a unei necunoscute. Iartă-mi tupeul și (iertată-ți fie) îndrăzneala.
P.S.3 Vreau ca noi să fim prietene foarte bune. Nu mă bloca, plzz! (ăăă! aici mi s-a pus un nod în gât și am început, să mă descotorosesc imediat de prietenii imaginari. gata! ajunge!)
La revede,
Loredana*
Pe vremea aia nu le aveam cu bla, bla-uri adulte. Eu, ce-i în gușă și-n căpușă. Înainte de toate, trebuie să vă spus, că mi-a luat multe zile să înțeleg ce vrea duduia de la mine. Copchil prost, de! Imaginația.. amicului.. meu.. imaginar., îmi.. cerea.. ajutorul., să.., ia.. legătura.. cu.. imaginația.. mea?? Nu.., nu reușeam să înțeleg care era problema celor doi, dacă eu în 2 timpi și 3 mișcări îi schimbam cu pisici, căței de pluș sau păpuși de cârpă și împreună plecam ca Aladin cu preșul de la ușă - personajul pe calea aerului, eu pe scări. Dacă ajungeam în fața blocului era bine. Mă răzbunam crunt, dar continuam, să mă gândesc la ei. Îmi mintea mea, erau fericiți. Eu nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu